Hipertensiunea arteriala

Cum se tratează hipertensiunea arterială?

Tratamentul hipertensiunii arteriale se poate face utilizând diverse medicamente, în combinații pe care medicul le prescrie luând în calcul necesitățile individuale ale bolnavului. Nu există o rețetă standard și nici un medicament-minune. Ceea ce vecinului îi face bine poate fi nepotrivit pentru dumneavoastră! Prin urmare nu trebuie să faceți modificări ale schemei de tratament fără acordul medicului!

Dat fiind caracterul cronic al bolii, este necesar ca vizitele la medic să continue și după stabilirea unui tratament, deoarece dozele sau chiar substanțele se pot modifica în timp. În plus, investigațiile periodice pot descoperi diverse complicații cardiovasculare, care pot necesita la rândul lor un tratament specific.

O eroare frecventă este oprirea administrării de medicamente în momentul în care bolnavul se simte bine și are valori normale ale tensiunii arteriale. Tocmai datorită acelor medicamente tensiunea este bine controlată! Este foarte important să reținem că nu trebuie să scoatem sau să adăugăm medicamente în schema de tratament fără acordul medicului!

La fel de importantă pentru controlul hipertensiunii arteriale este schimbarea stilului de viață. Eliminarea obiceiurilor nesănătoase aduce beneficii, crescând calitatea vieții și întârziind apariția complicațiilor. Renunțarea la fumat, exercițiul fizic regulat, adoptarea unei diete sănătoase din care se elimină excesul de sare, alcool și grăsimi, precum și scăderea în greutate sunt acțiuni care nu trebuie să lipsească din arsenalul niciunui bolnav hipertensiv!


Hipertensiunea - definitie si simptome